La Dame De Monsoreau — Tome 2.
1844
La Dame De Monsoreau — Tome 2 is a historical novel by Alexandre Dumas, first published in 1844. Set during the tumultuous reign of Henry III of France (1574-1589), it follows the adventures of Brother Gorenflot and Chicot, the king's jester, as they navigate the intrigues of nobility and commoners. This sequel to 'La Reine Margot' features a blend of humor and drama, exploring themes of friendship and social challenges amidst the backdrop of the French Renaissance. Dumas collaborated with Auguste Maquet in its creation, adding depth to the historical narrative and character portrayals.
Editions
X-Ray
“Catherine wished to discover whether her son were really ill or feigning. But he, worthy son of such a mother, played his part to perfection. She had wept, he had a fever.””
— Alexandre Dumas
“If you break this door you will find me dead on the threshold."And be easy, madame, you shall be revenged," said Bussy.””
— Alexandre Dumas
“What is it?" said Jeanne, when Diana was gone; "you look rather gloomy.""Why, yes.""What has happened?""Oh, mon Dieu! an accident.""To you?""Not precisely to me, but to a person who was near me.""Who was it?""The person I was walking with.""M. de Monsoreau?""Alas! yes; poor dear man.""What has happened to him?""I believe he is dead.""Dead!" cried Jeanne, starting back in horror."Just so.""He who was here just now talking…""Yes, that is just the cause of his death - he talked too much.””
— Alexandre Dumas
“People never mind giving or lending to rich people, only to poor ones;””
— Alexandre Dumas
“Nu, urmărește-ne de departe și doar eu am să te văd, dragul meu Louis. La curbele drumului, în vârful movilelor, pana pălăriei, broderia hainei, batista fluturând, toate îmi vor vorbi de numele tău, toate îmi vor spune că mă iubești. Iar când soarele apune sau când ceața coboară pe câmpie, voi vedea umbra ta înclinându-se și trimițându-mi dulcea sărutare de seară și eu voi fi fericită, foarte fericită!””
— Alexandre Dumas
“Dumnezeu mi-e martor și știe ce am de gând; te iubesc atât de mult, Diane, încât n-aș putea acționa ca oricare alt bărbat. Știu că mă iubești. Dumnezeule! Nu încerca să negi, pentru că te-ai asemăna acelor spirite vulgare ale căror cuvinte dezmint faptele. O știu, pentru că ai mărturisit-o. Și apoi, o dragoste ca a mea radiază ca soarele și animă toate inimile pe care le atinge; așa că nu-ți voi cere nimic, dar nici nu voi dispera. Nu, mă voi apleca spre genunchii tăi pe care-i sărut și îți voi spune, cu mâna dreaptă pe inimă, pe această inimă care n-a mințit niciodată din interes și nici din teamă, îți voi spune: „Diane, te iubesc și te voi iubi cât voi mai trăi! Diane, îți jur în fața Cerului că sunt în stare să mor pentru tine, că voi muri adorându-te.””
— Alexandre Dumas
