La Dame De Monsoreau — Tome 3.
1844
Set against the poisonous glitter of the French Valois court, Alexandre Dumas weaves a tale of obsession, betrayal, and vengeance that cuts as sharply as a duelist's blade. Count de Monsoreau, a man more at home in forests than in palaces, has made the fatal error of marrying the beautiful Diane de Méridor, a woman whose heart belongs to another. When he discovers evidence of her infidelity with the Duke of Anjou, his jealousy transforms from simmering suspicion to cold, calculating rage. The count's wounded pride becomes a weapon far more dangerous than any sword, and he will drag the entire court into his schemes for revenge. But the Duke of Anjou is no simple rival. He is a prince whose ambitions reach for the throne itself, and his political machinations entangle with his passions in ways that could destabilize the kingdom. As alliances shift and secrets unravel, Dumas explores what happens when masculine pride collides with political ambition, and when love becomes indistinguishable from war. The result is a propulsive narrative where every whispered conversation in a moonlit garden carries the weight of lives and kingdoms.
Editions
X-Ray
“Catherine wished to discover whether her son were really ill or feigning. But he, worthy son of such a mother, played his part to perfection. She had wept, he had a fever.””
— Alexandre Dumas
“If you break this door you will find me dead on the threshold."And be easy, madame, you shall be revenged," said Bussy.””
— Alexandre Dumas
“What is it?" said Jeanne, when Diana was gone; "you look rather gloomy.""Why, yes.""What has happened?""Oh, mon Dieu! an accident.""To you?""Not precisely to me, but to a person who was near me.""Who was it?""The person I was walking with.""M. de Monsoreau?""Alas! yes; poor dear man.""What has happened to him?""I believe he is dead.""Dead!" cried Jeanne, starting back in horror."Just so.""He who was here just now talking…""Yes, that is just the cause of his death - he talked too much.””
— Alexandre Dumas
“People never mind giving or lending to rich people, only to poor ones;””
— Alexandre Dumas
“Nu, urmărește-ne de departe și doar eu am să te văd, dragul meu Louis. La curbele drumului, în vârful movilelor, pana pălăriei, broderia hainei, batista fluturând, toate îmi vor vorbi de numele tău, toate îmi vor spune că mă iubești. Iar când soarele apune sau când ceața coboară pe câmpie, voi vedea umbra ta înclinându-se și trimițându-mi dulcea sărutare de seară și eu voi fi fericită, foarte fericită!””
— Alexandre Dumas
“Dumnezeu mi-e martor și știe ce am de gând; te iubesc atât de mult, Diane, încât n-aș putea acționa ca oricare alt bărbat. Știu că mă iubești. Dumnezeule! Nu încerca să negi, pentru că te-ai asemăna acelor spirite vulgare ale căror cuvinte dezmint faptele. O știu, pentru că ai mărturisit-o. Și apoi, o dragoste ca a mea radiază ca soarele și animă toate inimile pe care le atinge; așa că nu-ți voi cere nimic, dar nici nu voi dispera. Nu, mă voi apleca spre genunchii tăi pe care-i sărut și îți voi spune, cu mâna dreaptă pe inimă, pe această inimă care n-a mințit niciodată din interes și nici din teamă, îți voi spune: „Diane, te iubesc și te voi iubi cât voi mai trăi! Diane, îți jur în fața Cerului că sunt în stare să mor pentru tine, că voi muri adorându-te.””
— Alexandre Dumas
