I. L. Caragiale

“– Cănuță!– Prezent!– Câți domni a avut țara românească?– Mulți, domnule.– Mulți, mulți! da câți? neghiobule!- ...Câți, domnule?– Păi tu mă-ntrebi pe mine or eu te-ntreb pe tine, prostule?– Să-i numărăm, domnule...– Dar pân-acu ce-ai făcut, neghiobule?– Am învățat la armetică,domnule.– Mergi la loc, nătarăule! Altădată să-i numeri.S-a dus Cănuță la loc și s-a apucat să numere și iar să numere. A doua zi a venit dascălul și mai supărat:– Cănuță!– Aici.– Câte feluri de numere complexe avem?– Multe, domnule.– Câte, dobitocule?– Câte, domnule?– Răspunde tu, boule!– Să le numărăm, domnule!– Acu’ să le numeri? până acum ce-ai numărat, măgarule?– Am numărat domnii, domnule!– Mergi la loc, vită! Altădată să le numeri. Iar s-a dus la loc și s-a apucat să numere câte feluri de numere complexe avem.A treia zi, dascălul intră turbat:– Cănuță!– Prezent! Numerele complexe...– Nu te-ntreb de numerele complexe...- ...somnii țării românești...– Stăi, întâi să te-ntreb, loază. Câte râuri are Europa?– Mă duc să le număr, domnule...Și a plecat Cănuță.””

“Dar orice se-ntâmplă des nu ne mai mișcă ; orice minune a treia oară trebuie să ni se pară lucru foarte firesc. Pentru aceea, hangiul primi fără multă emoție vizita înstrăinatului, care venea cine știe de unde, de departe.””

“Legănate de mișcarea suntelor, gândurile omului începură să sfârâie iute în cercuri strâmte, apoi încet-încet se rotiră din ce în ce mai domol, în cercuri din ce în ce mai largi, și tot mai domol, și tot mai larg. Când cercul unui gând ajunse-n fine așa de larg încât conștiinții îi era peste putință din centru să-l mai urmărească din ce se tot depărta - omului i se pare c-aude afară un cântec de trâmbițe... militari, desigur.””