Kira Kiralina: Adrien Zograffin Ensimmäinen Kertomus

“Căci bunătatea unui singur om este cu mult mai puternică decât răutatea miilor de oameni. Răul piere în aceeaşi clipă cu moartea celui care l-a săvârşit, binele continuă să-şi reverse strălucirea şi după dispariţia celui drept.””

— Panait Istrati

“O, frumosul și tristul Liban! Cînd mă gîndesc la anul petrecut acolo, mi se-mbată inima de bucurie, dar și sîngerează în același timp!... Ghazir... Ghazir!... Și tu, Dlepta!... Și tu Harmon!... Și tu, Malmetein!... Și voi, cedrilor cu brațe lungi, brațe de frate, ce parc-ați vrea să-mbrățișați pămîntu-ntreg!... Și voi, rodii, care vă mulțumiți cu trei pumni de mușchi grămădiți într-o crăpătură de stîncă, să îmbiați de-acolo călătorul rătăcitor cu roadele voastre zemoase!... Și tu, Mediterană, care te dai voluptoasă, dezmierdărilor zeului tău înfocat și care-ți așterni nesfîrșirea neprihănită sub ferestrele sărmanelor căsuțe libaneze, așezate una peste alta, cu fața la infinit!... Vă spun rămas bun tuturora!... N-am să vă mai văd, dar ochii mei vor păstra în veci lumina voastră blândă, fără pereche!... În amintirea mea, lumina asta-i terfelită... Viața n-a îngăduit ca bucuria să-mi fie deplină... Dar, Doamne, cînd oare ne dăruie viața o bucurie deplină?””

— Panait Istrati

“Se ştie că românul nu e prea negustor; el nu e decât sclavul pământului””

— Panait Istrati

“Cât e de trist să fii om și să înțelegi viața mai puțin chiar decât lighionanele.””

— Panait Istrati

“Până atunci nu ştiusem ce înseamnă să alergi după un fluture, să mângâi o lăcustă verde, să prinzi un bărzăun, să asculţi viersul cântătoarelor în largul lor necuprins, greierul nevăzut în pâcla înserărilor învrăstându-şi ţârâitul cu îndepărtatul caval al ciobanului, să vezi albine ieşind de-a-ndăratelea dintr-o floare, habar n-aveam de înfiorarea pe care o încearcă inima atunci când trupul ţi-e mângâiat de alintările molcome ale vânturilor de vară, care hoinăresc pe întinsul lanurilor.””

— Panait Istrati

“Nu-i deloc adevărat că omul e creatura care înțelege rostul vieții. Deșteptăciunea lui nu-i servește la mare lucru. Că are grai nu însemnează că nu-i un prost. Dar acolo unde prostia-i întrece chiar și inconștiența animalelor e când e vorba să ghicească și să simtă durerile semenilor săi.Nu rareori ni se întâmplă să vedem pe drum câte-un bărbat cu chipul palid și cu privirile rătăcite, ori câte-o femeie plângând. Dacă am fi, în adevăr, niște ființe superioare, ar trebui să oprim pe bărbatul sau pe femeia aceea și să le oferim pe dată ajutorul nostru. Aici ar sta toată superioritatea pe care aș fi dispus să i-o atribui omului asupra animalelor!””

— Panait Istrati

“El nu era un înțelept, dar îi plăcea liniștea conștientă a sufletului: - Mai curând sau mai târziu, omul inteligent ajunge să înțeleagă deșertăciunea zbuciumului sentimental care tulbură pacea și consumă viața - îmi zicea el. Ferice de acel care ajunge să înțeleagă aceasta mai de timpuriu: cu atât mai mult se va bucura de existență.””

— Panait Istrati

“Farmecul, pitorescul, partea interesantă a vieții unui om cu temperament puternic, zbuciumat și, în același timp, aventuros nu stă totdeauna în faptele izbitoare ale acestei vieți. Frumusețea trebuie s-o cauți - de cele mai multe ori - în amănunte.””

— Panait Istrati

“Nu știam, mai ales, că operele Creațiunii sunt infinit mai complexe și mai variate, că miile de patimi îndurate nu ne dau dreptul să scuipăm asupra întregii lumi. Dumnezeu însuși a înțeles aceasta când, supărat pe-o omenire păcătoasă, s-a hotărât s-o pedepsească fără s-o extermineze, pentru că a scăpat de la dezastru un patriarh drept și familia lui. E adevărat că oamenii cari au venit după potop n-au prețuit mai mult decât înaintașii lor, însă asta n-a fost din greșeala lor. Asta însemnează că Dumnezeu (întocmai ca mine la șaisprezece ani) n-a cunoscut bine lumea și n-a prea știut ce face.””

— Panait Istrati