Marion Cummings

“Multe persoane din societatea noastră sunt condamnate la dependență, deoarece nu există niciun recipient colectiv pentru nevoile lor spirituale naturale. Predilecția lor naturală pentru experiența transcendenței, pentru ritual, pentru conectarea la o anumită energie mai mare decât a lor este distorsionată într-un comportament dependent. Ritualurile de orice nivel sunt o parte foarte importantă a vieții de zi cu zi. Ne iubim micile noastre rutine care ne ajută să trecem peste zi. Ne imaginăm că suntem conștienți atunci când ne trezim. Trecem prin ritualurile noastre de abluțiune, facem mișcare, bem cafeaua, sucul de portocale și mâncăm pâinea prăjită. Trecem din dormitor în baie și apoi în bucătărie. Apoi, într-o dimineață, avem un oaspete în casă. Nu putem intra în baie. Mergem la bucătărie și scăpăm pe jos cana noastră preferată de cafea. Suntem morocănoși. Urâm să facem conversație la micul dejun. Pierdem autobuzul. Întreaga zi este ratată. Pe astfel de detalii ne construim ritualurile profane, ritualuri față de care suntem practic indiferenți până când nu mai merg cum trebuie. Atunci ne dăm seama cât de inconștienți putem rămâne atâta vreme cât avem aceste modele repetitive care nu permit lumii noastre să se dezintegreze.””

“A trăi potrivit unor principii nu înseamnă să-ți trăiești propria viață. Este mai ușor să încerci să fii mai bun decât ești decât să fii cine ești. Dacă încerci să trăiești după idealuri, ești în permanență frământat de un sentiment al irealității. Undeva crezi că trebuie să existe o bucurie; nu poate fi totul „trebuie”, „ar trebui”, „este nevoie”. Iar când vine criza, trebuie să recunoști adevărul: nu erai acolo. Apoi castelul din cărți de joc se prăbușește. În încercarea de a trăi conform propriilor principii și idealuri, partea care contează cel mai mult a fost pierdută. Prin urmare, ironia îngrozitoare trebuie să fie confruntată. După cum mi-a spus o femeie: Am totul și nimic. După standardele lumii, am totul. După standardele inimii mele, nu am nimic. Am câștigat bătălia pentru independența mea prețioasă și am pierdut ceea ce era cel mai prețios pentru mine. Vreau să iubesc și să fiu iubită, dar ceva din mine îndepărtează iubirea. Nu înțeleg.””

“Dacă stăm goi, oglinda reflectă lucrurile așa cum sunt. Rădăcinile latine ale cuvântului „oglindă” (mirror) sugerează mirare și curiozitate. Este aducătoarea bucuriei secrete, ajutându-ne să descifrăm lumile interioară și exterioară, oferindu-ne obiectivitatea de a râde de noi înșine. Oglinda este mai mult decât reflecție. Orele lungi de ședere în singurătate, înlăturând amăgirile de sine, mila de sine artificială, desfigurarea prin inflație, construiesc conexiunea Erosului dintre lumile conștientă și inconștientă într-un mod care le leagă pe amândouă. Prin intermediul oglinzii, mergem până la capăt, ne ducem propria realitate într-o altă lume, lumea inconștientului, și găsim o legătură cu propriul nostru suflet. Scrierea unui jurnal este o modalitate de a-ți asuma responsabilitatea de a afla cine SUNT EU.Confruntarea cu părțile noastre întunecate este dureroasă. Este mai ușor să știm atât de mult și nu mai mult. Ne este mai ușor să ne îndepărtăm de propria noastră mlaștină de agonie și agresiune și să spunem: „Nu contează. Am prieteni. M-am adaptat bine la locul meu de muncă. Toată lumea mă place.” Oglinda nu ne va lăsa să scăpăm. Ea spune: „Ba contează. Dacă nu-ți trăiești viața, contează. Unde a fost râsul tău azi? Unde îți sunt lacrimile? De ce te-ai trădat? Nu ai curajul să-ți înfrunți propriul adevăr? Atâta timp cât rămâi blocată în acea imagine perfectă, ești condamnată să fii un vas grecesc pentru tot restul vieții tale inexistente. Tu perfect nemișcată, mireasă nerăpită!” Aceasta este vocea Zeiței întunecate, îndemnându-ne să fim reale.””